Page 47 - unirea6-7
P. 47

Scos din cutie, ca de obicei cu cele două ga-                                        6-7
              roafe pregătite, el se înclină reverenţios şi sărută mâna
              Donei. Îi spuse ceva, o amabilitate, desigur, pe care
              Adam nu se grăbi deloc s-o traducă. Se scuză, îi
              aşeză în lojă lăsând un scaun liber între ei şi plecă  mi-e teamă... Parcă-i prea mic şi neajutorat...
              tocmai în cealaltă parte a sălii, să-i instaleze pe     - Lasă, zise Adam. Să trăim până  atunci,
              consilieră, cu cei doi invitaţi ai ei.            şi-om vedea noi.
                    - „Ei, cum mai e?” i se păru ei că traduce singură  Cu ochii în ochii Donei, aştepta un cuvânt de
              întrebarea pe care ministrul i-o pusese, când rămaseră  la ea. îl iertase pe cuceritorul lui şef temporar, minis-
              numai ei doi.                                     trul, care-l necăjise şi-l umilise în faţa nevesti-si. Din
                    Ea se foi, îşi aranja sarafanul, răspunse „bine”  câte delegaţii condusese şi la câţi le fusese el interpret,
              şi începu să caute prin poşetă. Atunci el se sculă, se  nici unul nu se dovedise atât de generos ca prinţul
              duse să verifice dacă nu era cineva afară şi dacă uşa  ăsta elegant şi afabil, îl ascultase cântând, recitând, îl
              lojei e închisă, şi se întoarse brusc spre ea. La început  văzuse şi dansând, îl ascultase povestind de cei trei
              nu înţelese ce are de gând, era cu ochii în poşetă şi  copii ai lui, de nevastă-sa, pe care, zicea el, că o a-
              inima îi bătea gata să-i spargă coşul pieptului. În clipa  doră. Oare de ce se necăjise atât de tare că o lăudase
              aceea, el căzu în genunchi în faţa scaunului ei, îi  pe Dona, că-i făcuse curte pe faţă şi-i spusese atâtea
              îmbrăţişa picioarele şi Dumnezeu ştie ce-i spuse în  vorbe îndrăzneţe?  Ministrul putea să se poarte
              limba lui. Îl lovi în creştet, se stăpâni să nu ţipe, îl  oricum, avea voie, ea însă nu. Ea era jumătatea lui, şi
              apucă de braţe şi încercă să i le descleşteze.    ce simţea el, trebuia să simtă şi ea. Să-l asculte pe
                    Toată zbaterea aceea caraghioasă şi fără veste  acest dandy, dar să nu tresară pentru el, să nu cumva
              se înfundă în cutele catifelelor verzi, care drapau loja,  să îndrăznească să-l placă. Şi când te gândeşti că
              parcă tocmai pentru a înmormânta sunetele. Apoi el  toate duduile pe unde au fost au murit după el! Con-
              se ridică, lăsă între ei scaunul liber al lui Adam, îşi  siliera era prea bătrână, dar şi ea, era clar că-i făcea
              scoase un binoclu, se rezemă cu braţele de marginea  ochi dulci.
              lojei şi, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, începu  Dona nu zice nimic. Stă cu pleoapele închise şi
              să se uite prin sală.                             vede scările de marmoră şi luminile de la recepţie.
                    Când intră Adam, lumina era stinsă şi uvertura  Simte buzele lui adulmecându-i încheietura mâinii şi
              începuse, Pe jos, zăceau călcate în picioare o garoafă  capul cu păr des şi cărunt pe genunchii ei, care de
              albă şi una roşie.                                atunci o dor. Un rău fizic, pe care doctorul l-a catalogat
                                                                „puseu reumatic”. Nici nu înţelege dacă e ticăloasă
                                     *                          sau nu ... Dacă-l place pe omul ăsta mai mult decât
                    Toată săptămâna după aceea a zăcut. Avea    pe Adam. De un lucru e sigură: că nimeni până acum
              febră, nu mare, dar constantă şi o durere ascuţită în  n-a mai privit-o ca el, nu i-a mai sărutat mâna aşa, nu
              genunchi. Doctorul casei veni şi decretă un puseu  i-a spus citate despre străbunica, bunica şi mama care
              reumatic. O chemară pe maică-sa la ea, să mai iasă  a născut-o... Iar acest individ, pentru ea, o proastă
              afară cu copilul, s-o mai ajute la treabă şi la gătit.  care n-are decât liceul, fie el şi de artă, e nici mai
                    Vizita ministrului se apropia de sfârşit. Adam  mult nici mai puţin decât un ministru. Îi e frică să
              venea acasă noaptea târziu, dar niciodată nu uita să  răspundă, îi e frică să surâdă, îi e frică să gândească
              adauge în glastră cele două garoafe, una albă şi alta  ce va fi. Şi parcă Adam, asta şi aşteaptă: o pândeşte
              roşie, zicând mai scurt „de la el”. Cu câteva zile înainte  să vadă dacă se bucură, ca el să se întristeze, s-o
              de plecare, veni seara ceva mai vesel, o pupă pe  bănuiască, s-o jignească, să nu mai vorbească nimic
              soacră-sa aşa cum nu-i era lui felul, îl ciupi pe Dudu  cu ea. Maică-sa însă, crede că tace, fiindcă nu s-a
              de obraz şi-i puse Donei, care zăcea încă în pat, un  oferit clar până acum să rămână ea cu copilul. De
              plic pe piept.                                    aceea nici nu aşteaptă să răspundă fiică-sa şi-l întreabă
                    - Ce-i asta? se sperie ea.                  ea pe Adam:
                    - O invitaţie de o lună, la vila din munţi a      - Şi voi ce-aţi făcut pentru omul ăsta atât de
              ministrului, pentru vara asta... Totul e aprobat! Nu  drăguţ? Sau ce-aveţi de gând să faceţi? Că nu se
              ne rămâne decât să ne facem paşapoartele. Ei?     poate aşa...
                    - Aşa cavaler mai zic şi eu, sări soacră-sa. Dar  Dona deschide ochii. Maică-sii i-a ieşit un po-
              cu Dudu cum o să faceţi? Că eu aş sta cu el, dar  rumbel din gură.

                                                             47
   42   43   44   45   46   47   48   49   50   51   52