Page 47 - unirea6-7

Scos din cutie, ca de obicei cu cele două ga- 6-7
roafe pregătite, el se înclină reverenţios şi sărută mâna
Donei. Îi spuse ceva, o amabilitate, desigur, pe care
Adam nu se grăbi deloc s-o traducă. Se scuză, îi
aşeză în lojă lăsând un scaun liber între ei şi plecă mi-e teamă... Parcă-i prea mic şi neajutorat...
tocmai în cealaltă parte a sălii, să-i instaleze pe - Lasă, zise Adam. Să trăim până atunci,
consilieră, cu cei doi invitaţi ai ei. şi-om vedea noi.
- „Ei, cum mai e?” i se păru ei că traduce singură Cu ochii în ochii Donei, aştepta un cuvânt de
întrebarea pe care ministrul i-o pusese, când rămaseră la ea. îl iertase pe cuceritorul lui şef temporar, minis-
numai ei doi. trul, care-l necăjise şi-l umilise în faţa nevesti-si. Din
Ea se foi, îşi aranja sarafanul, răspunse „bine” câte delegaţii condusese şi la câţi le fusese el interpret,
şi începu să caute prin poşetă. Atunci el se sculă, se nici unul nu se dovedise atât de generos ca prinţul
duse să verifice dacă nu era cineva afară şi dacă uşa ăsta elegant şi afabil, îl ascultase cântând, recitând, îl
lojei e închisă, şi se întoarse brusc spre ea. La început văzuse şi dansând, îl ascultase povestind de cei trei
nu înţelese ce are de gând, era cu ochii în poşetă şi copii ai lui, de nevastă-sa, pe care, zicea el, că o a-
inima îi bătea gata să-i spargă coşul pieptului. În clipa doră. Oare de ce se necăjise atât de tare că o lăudase
aceea, el căzu în genunchi în faţa scaunului ei, îi pe Dona, că-i făcuse curte pe faţă şi-i spusese atâtea
îmbrăţişa picioarele şi Dumnezeu ştie ce-i spuse în vorbe îndrăzneţe? Ministrul putea să se poarte
limba lui. Îl lovi în creştet, se stăpâni să nu ţipe, îl oricum, avea voie, ea însă nu. Ea era jumătatea lui, şi
apucă de braţe şi încercă să i le descleşteze. ce simţea el, trebuia să simtă şi ea. Să-l asculte pe
Toată zbaterea aceea caraghioasă şi fără veste acest dandy, dar să nu tresară pentru el, să nu cumva
se înfundă în cutele catifelelor verzi, care drapau loja, să îndrăznească să-l placă. Şi când te gândeşti că
parcă tocmai pentru a înmormânta sunetele. Apoi el toate duduile pe unde au fost au murit după el! Con-
se ridică, lăsă între ei scaunul liber al lui Adam, îşi siliera era prea bătrână, dar şi ea, era clar că-i făcea
scoase un binoclu, se rezemă cu braţele de marginea ochi dulci.
lojei şi, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, începu Dona nu zice nimic. Stă cu pleoapele închise şi
să se uite prin sală. vede scările de marmoră şi luminile de la recepţie.
Când intră Adam, lumina era stinsă şi uvertura Simte buzele lui adulmecându-i încheietura mâinii şi
începuse, Pe jos, zăceau călcate în picioare o garoafă capul cu păr des şi cărunt pe genunchii ei, care de
albă şi una roşie. atunci o dor. Un rău fizic, pe care doctorul l-a catalogat
„puseu reumatic”. Nici nu înţelege dacă e ticăloasă
* sau nu ... Dacă-l place pe omul ăsta mai mult decât
Toată săptămâna după aceea a zăcut. Avea pe Adam. De un lucru e sigură: că nimeni până acum
febră, nu mare, dar constantă şi o durere ascuţită în n-a mai privit-o ca el, nu i-a mai sărutat mâna aşa, nu
genunchi. Doctorul casei veni şi decretă un puseu i-a spus citate despre străbunica, bunica şi mama care
reumatic. O chemară pe maică-sa la ea, să mai iasă a născut-o... Iar acest individ, pentru ea, o proastă
afară cu copilul, s-o mai ajute la treabă şi la gătit. care n-are decât liceul, fie el şi de artă, e nici mai
Vizita ministrului se apropia de sfârşit. Adam mult nici mai puţin decât un ministru. Îi e frică să
venea acasă noaptea târziu, dar niciodată nu uita să răspundă, îi e frică să surâdă, îi e frică să gândească
adauge în glastră cele două garoafe, una albă şi alta ce va fi. Şi parcă Adam, asta şi aşteaptă: o pândeşte
roşie, zicând mai scurt „de la el”. Cu câteva zile înainte să vadă dacă se bucură, ca el să se întristeze, s-o
de plecare, veni seara ceva mai vesel, o pupă pe bănuiască, s-o jignească, să nu mai vorbească nimic
soacră-sa aşa cum nu-i era lui felul, îl ciupi pe Dudu cu ea. Maică-sa însă, crede că tace, fiindcă nu s-a
de obraz şi-i puse Donei, care zăcea încă în pat, un oferit clar până acum să rămână ea cu copilul. De
plic pe piept. aceea nici nu aşteaptă să răspundă fiică-sa şi-l întreabă
- Ce-i asta? se sperie ea. ea pe Adam:
- O invitaţie de o lună, la vila din munţi a - Şi voi ce-aţi făcut pentru omul ăsta atât de
ministrului, pentru vara asta... Totul e aprobat! Nu drăguţ? Sau ce-aveţi de gând să faceţi? Că nu se
ne rămâne decât să ne facem paşapoartele. Ei? poate aşa...
- Aşa cavaler mai zic şi eu, sări soacră-sa. Dar Dona deschide ochii. Maică-sii i-a ieşit un po-
cu Dudu cum o să faceţi? Că eu aş sta cu el, dar rumbel din gură.

47