Page 95 - Raport CNFIS 2015
P. 95
de evaluare CNATDCU specifice domeniului respectiv, care predau în ramuri de știință conexe sau înrudite cu specializarea deținută. Spre exemplu, persoane specializate în ”istorie” care au norma de predare în ramura de știință ”științe politice”, sau persoane specializate în ”biologie” care au norma de predare în domeniul ”medicină”. O altă situație este aceea a persoanelor care susțin cursuri care aparțin unor domenii transversale, cum ar fi educația fizică sau limbile străine. Spre exemplu există persoane specializate în domeniul ”limbi moderne aplicate” și care au norma în ramura de știință ”arhitectură”. În aceste situații ne confruntăm cu mai multe tipuri de cazuri conform datelor declarate: i) Erori evidente de încadrare. Există situații relativ frecvente în care domeniul de specializare CNATDCU declarat pentru una sau mai multe persoane nu corespunde ramurii de știință în care aceasta deține norma sau o fracțiune de normă, aceste domenii CNATDCU nefiind în ramuri de știință conexe cu cea a normei didactice sau să fie cel puțin domenii transversale. Spre exemplu, în cazul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative au fost declarate trei (3) persoane care predau în ramura de știință ”Științe administrative” ca având specializarea CNATDCU în domeniul ”Zootehnie”. La Universitatea București, un alt exemplu, 50 de persoane care au norma în ramura de știință ”Sociologie” au fost declarate ca având domeniul de specializare CNATDCU ”Horticultură”. La Academia de Studii Economice din București există 15 persoane înregistrate ca având domeniul de specializare CNATDCU ”Biologie” și care predau în ramura de științe ”Științele sportului și ale educației fizice” (în condițiile în care ASE nu are niciun program de studii acreditat în domeniul științelor sportului). Tot la ASE București există 140 de persoane specializate în domeniul CNATDCU ”Biotehnologii” care predau în ramuri de științe precum Sociologie (1 persoană), Filosofie (2 persoane) și restul, 137 de persoane, predau în ramura ”Științe economice (fără Cibernetică, statistică și informatică economică)”. ii) Înregistrări diferite ale unor situații similare. Acest fenomen este relativ dificil de cuantificat și necesită o revizuire atentă a datelor înregistrate. O persoană, care deține o anumită specializare însă deține fracțiuni de normă (sau chiar o normă întreagă) în programe de studii încadrate în ramuri de științe complet diferite faţă de domeniul CNATDCU, poate fi înregistrată în două feluri. Să luăm drept exemplu cazul persoanelor care susțin, în cadrul unui program de studii inginerești, ore de limbă modernă. Aceste persoane au domeniul de specializare, conform clasificărilor CNATDCU, în ”limbi moderne aplicate” (codul 64). Unele universități au considerat că ele ar trebui să fie încadrate cu norma în ramura de științe ”filologie”, chiar dacă aceste universități NU au programe de studii autorizate sau acreditate în această ramură de științe. Alte universități au înregistrat mai corect norma de predare a acestor persoane în ramura de științe din care face parte programul de studii în cadrul căruia aceste persoane predau. Considerăm ca regulă că încadrarea persoanelor în funcție de ramura de științe în care acestea dețin cel puțin fracțiuni de norme trebuie să se facă în conformitate cu ramura de științe în care este încadrat programul de studii în cadrul căruia este contabilizată norma respectivă. iii) Diferențe semnificative în structura personalului didactic care susține un anumit program de studii/ramură de știință. Deși există anumite norme ale ARACIS în privința persoanelor calificate să susțină anumite programe de studii, există totuși o diversitate semnificativă a structurii de calificări pentru anumite ramuri de știință. Dacă în unele universități aproape toate cadrele didactice dintr-o ramură de știință dețin calificare universitară (doctorat) în același domeniu CNATDCU, există și situații în care găsim calificări diverse conform nomenclatoarelor CNATDCU pentru cadre didactice cu normă într-o anumită ramură de știință. Situaţiile identificate se regăsesc predominant în departamentele în care îşi desfăşoară activitatea cadre didactice care au calificări în domenii conexe, din cadrul aceleiași ramuri de știință, a căror criterii minime de îndeplinire a standardelor CNATDCU sunt distincte în termeni de dificultate: spre exemplu la istorie media generală a scorului CNATDCU (calculat ca raport între punctajul CNATDCU declarat de cadrul didactic și minimul necesar pentru funcția didactică de încadrare) este 6,02 puncte, iar la științe politice este 2,82 puncte. Astfel, în medie, un cadru didactic având calificarea în istorie 95

