Page 147 - unirea 8-9
P. 147

8-9
                     Cartea Lilianei Ghiţă Boian, Rugăciuni
              despletite-n curcubeu (Ed. Life Art, 2017, colecţia
              ATHOS), pe care o comentăm în continuare, se con-
              stituie dintr-o multitudine de experimente sufleteşti,
              aşa cum ne atenţionează un poem omonim:  „În fieca-  autoflagelat în pieţele publice/ am mutilat zborul şi
              re zi spre asfinţit/ experimentez durerea/ ca o stare  martirizat speranţele/ complăcându-mă într-o falsă
              nealterată de suferinţă/ în speranţa nedisimulată/ că  democraţie/ a demnităţii/ unde mulţi votează şi puţini
              voi găsi energiile pozitive/ stratificate de memoria afec-  conduc.” (Licenţă de indulgenţă).
              tivă/ în fragmente de fericire” (Satisfacţie motrice).  Speranţa constă în credinţă: „mă detaşez, Doam-
                     Experimentele acestea, în capitolul Strigăte  ne,/ de tot ce este-n jurul meu/ mă refulez în rugăciune/
              dispersate în lumină, sunt introspecţii care scot la  limanul meu de bucurie/ merg mereu în umilinţă/ cu
              lumină tristeţi provocate de contactul cu o lume ostilă:  capu-acoperit/ şi în picioarele goale/ din care picură
              „prea tristă sunt acum/ de aceea selectez bagajele e-  ca liniştea eternă/ prin rănile reactivate/ mierea din
              moţionale/ din balastul care invadează/ piaţa bolnavă  trupul lui Iisus” (Reactivare necesară).
              cu dedicaţii hibernale/ depozitându-le temporar în ma-  Ideea aceasta se materializează în capitolul al
              gazia de sinapse/ a luminii introvertite/ pe care o ema-  treilea, Rugăciuni despletite-n curcubeu.
              nă-n treacăt luna/ în fântânile din suflet.” ( Prea tristă).  Experimentele sufleteşti devin acum rugăciuni:
                     Obosită să lupte, poeta se resemneză uneori  „Rugăciunile mele/ sunt despletite-n curcubeu/ precum
              în faţa realităţii angoasante: „iau lucrurile aşa cum sunt/  zâmbetul Domnului/ peste creştetul munţilor adormiţi/
              zdrenţuite/ şi acopăr cu ele breşele create/ în zidurile  în hibernală amintire// Rugăciunile mele/ sunt des-
              de apărare ale iubirii/ nu pot să pun nimic în locul ini-  pletite-n curcubeu/ ca oglinda lumii peste valuri/ şi în
              mii/ tablourile rămân goale, albe/ au fugit din ele toate  răsăritul convergent al iubirii// Rugăciunile mele/ sunt
              culorile/ probabil s-au autodizolvat/ în zăpada pierderii  despletite-n curcubeu/ într-o necuprinsă ascultare/
              sinelui/ care se aşterne nebuneşte/ pe câmpia devastată  spre un tărâm al neliniştii/ unde doar incurabili visători/
              de tristeţe.” (Ferestre prăfuite).                ar mai putea accede.” (Epilog).
                     Iubirea salvează sufletul din această stare    După ce iubirea sfârtecă sufletul: „... câmpia su-
              depresivă: „şi constat că depăşind orice piedici/ doar  fletului meu/ proaspăt arată de explozia iubirii/ care
              iubirea/ înveşmântată în roşu cardinal/ poate domina/  nu-şi poate scoate/ schijele afective împrăştiate/ pe
              orgolii performanţe stiluri/ orbită de culoarea sa/ am  o suprafaţă nelimitată” (Rugăciune violetă), o rugă-
              ars eu însămi/ în mări însângerate.” (Roşu cardinal).  ciune este dedicată îmblânzirii sentimentului: „Doam-
                     Reconfortată, poeta îşi impune să gândească  ne, doar Tu mă poţi ajuta/ să smulg cu mâinile goale/
              pozitiv: „este necesar să găsesc/ strategii zilnice de  trandafirii roşii din ghimpele iubirii.” (Rugăciune roşie
              atac şi de apărare/ pentru ca nimeni niciodată/ să  ca o durere). Rămâne ca îndrăgostiţii să ardă ca două
              nu-mi violeze/ teritoriul cireşilor înfloriţi.” (Împiedi-  torţe aprinse: „îmi apropii mâinile/ într-o atingere
              carea resetării memoriei).                        sfioasă/ vârfurile degetelor mi se aprind, Doamne/ ca
                     În al doilea capitol, Monologuri extraver-  nişte lumânări/ oasele se transformă/ în tăciuni aprinşi/
              tite, experimentele sufleteşti sunt privite în raport cu  constituindu-se în rugul/ pe care se mistuie sufletul/
              lumea exterioară. Realitatea socială este crudă şi  (...)// priveşte iubitul meu cum/ am devenit două torţe
              zrobitoare: „Doamne,/ zilnic mă aflu sub asediul/ eve-  de aer/ arzând într-un desen de lumină.” (Rugăciune
              nimentelor absurde care/ neîndoielnic/ îmi sfârtecă  blondă).
              trupul/ cu impulsuri secvenţiale// creierul se răzvrăteşte  Poezia Lilianei Ghiţă Boian este modernă.
              impetuos/ emiţând perpetuu/ ordine de evacuare/ ale   Realitatea angoasantă produce înstrăinare.
              oricărui gând negativ.” (Evaluarea părerilor de rău).  Este necesară la construirea de ziduri pentru apă-
                     Poeta îşi pune o mască aceea a masochistei  rarea integrităţii fiinţei.
              în numele verticalităţii, în acest pamflet social: „m-am  Este tocmai ceea ce realizează lirica autoarei.













                                                            147
   142   143   144   145   146   147   148   149   150   151   152