Page 42 - unirea 8-9
P. 42

8-9
              Adriana Weimer




                 La Lugoj, între anii 1924 - 1926,



                  Lucian Blaga şi Cornelia Blaga



                     Brediceanu, soţia sa, au găsit


                   o binemeritată linişte creatoare





                                                                               iată pe frunte/ întâia lumină te-a uns!/
                                                                               Pe noi repede soarta ne mână -/ tu
                                                                               fără pas ne-ai ajuns.// Făptură de ni-
                                                                               căiri coborâtă-n/ imperiul mumei,/
                                                                               auriu, tânăr, proaspăt ulcior/ rupt din
                                                                               coastele humei!”. Existenţa însăşi,
                                                                               condiţia umană îi apar poetului ca o
                                                                               călătorie creatoare printre obiecte şi
                                                                               fenomene: „Drumurile pe care nu le
                                                                               umblăm,/ drumurile ce rămân în noi,/
                                                                               ne duc şi ele, fără număr, undeva./
                                                                               Cuvintele pe care nu le rostim,/ cu-
                                                                               vintele ce rămân în noi,/ descoperă
                                                                               şi ele, fără de margini, făptura./ Lup-
                                                                               tele ce nu le dăm,/ luptele ce rămân
                                                                               în noi,/ ne lărgesc şi ele în taină pa-
                                                                               tria./ Sămânţa pe care n-o dăruim,/
                     În acest an, 2018, al Centenarului Marii Uniri  sămânţa ce rămâne în noi,/ multiplică şi ea fără capăt
              s-au împlinit 123 ani de la naşterea, în 9 mai 1895, la  viaţa./ Moartea de care nu murim,/ moartea ce rămâ-
              Lancrăm – Sebeş-Alba, a poetului Lucian Blaga. În  ne în noi,/ ne adânceşte şi ea tăcerea./ Şi pretutindeni
              perioada 1914-1916, Lucian Blaga a urmat cursurile  prin toate/ îşi pune temei poezia.” (Inscripţie, din
              Facultăţii de Teologie din Sibiu şi Oradea, pe care  volumul Vârsta de fier).
              le-a finalizat cu licenţă în 1917. A studiat filosofia şi  În lungile lui călătorii prin lume, aflat la Viena,
              biologia la Universitatea din Viena, între anii 1916-  Lucian Blaga îşi găseşte, ca loc de refugiu, Biblioteca
              1920, obţinând titlul de doctor în filosofie. Poet, filo-  Universităţii, unde o reîntâlneşte pe Cornelia Bredi-
              sof, dramaturg, jurnalist, traducător, profesor universi-  ceanu, lugojeancă, studentă la Medicină. Începutul
              tar şi diplomat român, personalitate culturală majoră  unui basm se înfiripă odată cu apropierea de Cornelia
              a României interbelice, Lucian Blaga este, poate, cel  Brediceanu; dincolo de cuvinte ia naştere o dragoste
              mai complet şi cel mai universal gânditor român. Ca  ce se va dovedi, în timp, profundă. Într-un octombrie
              o recunoaştere deplină a valorii lui culturale, în anul  auriu, Blaga îşi petrece după-amiezele împreună cu
              1936 Lucian Blaga a fost numit membru titular al  Cornelia; plimbări pe străzile Vienei, în muzee, în teatre
              Academiei Române.                                 şi, mai cu seamă, în peisajul pitoresc al Pădurii
                     Lucian Blaga, acest om tăcut, „mut ca o lebă-  Vieneze. Despre acest moment existenţial, despre
              dă”, cum singur se definea privindu-şi copilăria, a  drumeţiile studenţeşti vieneze, din care nu lipsea
              purtat, în toate înfăţişările ei, marca poetică, începând  Cornelia, poetul mărturiseşte: „Umblam în tineresc
              de la miracolul însuşi al vieţii, în poezia Naştere (din  extaz ca printr-o lume de cristal [...]. Căutam să des-
              volumul La cumpăna apelor, 1933): „Făptură nouă,  coperim tot alte şi alte păduri şi văi. [...] Mă plimbam


                                                             42
   37   38   39   40   41   42   43   44   45   46   47