Page 47 - unirea 8-9
P. 47
8-9
experienţă sufletească, scrie poezia Odă – în metru
antic (varianta finală), care este, mai mult decât
oricare dintre poeziile eminesciene, o odă a suferinţei,
dar o odă către propriul său spirit, înţeles ca spirit
poetic, pentru că moartea lui este doar o aparenţă, Pot să mai renviu luminos din el/ Ca Pasărea Phoe-
iar destinul lui este nemurirea. nix?”. Văzută ca expresie a condiţiei umane, ideea
În propriul său destin Mihai Eminescu se din Odă – în metru antic este o treaptă prin care
cunoaşte doar prin poezie, artă sau iubire, doar prin sufletul pornit în lume trebuie să treacă, înainte de a
creaţie sau prin dăruire, dar se cunoaşte doar în redeveni pur, de a se regăsi pe sine în identitatea din
măsura în care „învaţă” să moară (vers care este de începuturile lui; este o reîntoarcere a spiritului în sine,
o rară profunzime): „Nu credeam să-nvăţ a muri o refacere a eului risipit în lume: „Ca să pot muri liniştit,
vrodată”. pe mine/ Mie redă-mă !”.
Elegia Odă – în metru antic este oda fiinţei, La Mihai Eminescu, sentimentul nemuririi su-
a risipirii propriei fiinţe în timp, dar mai ales o rugă- fletului, în toate poeziile în care se regăseşte, s-a născut
ciune pentru reîntregirea fiinţei prin moarte şi, asemeni din sentimentul negaţiei clipei, din sentimentul celor
destinului Păsării Phoenix, o eliberare prin suferinţă a care rămân veşnice: nemurirea din care s-a întrupat
existentului, o eliberare a spiritului de trup prin puri- sufletul este nemurirea la care poetul a aspirat să se
ficare: „Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flacări/ întoarcă şi la care s-a şi întors prin toată creaţia sa.
Ziua Naţională a Culturii Române
– 15 ianuarie – Ziua „Mihai Eminescu”,
identitate, unitate, valoare naţională –
În acest an, 1918, prin deosebita însemnătate o consideră ca fiind limba lor maternă. Ziua Naţională
a sărbătoririi Centenarului Marii Uniri (1918-2018), a Culturii Române şi Ziua „Mihai Eminescu” contri-
Ziua Naţională a Culturii Române şi Ziua „Mihai buie la valorificarea şi menţinerea culturii naţionale,
Eminescu”, din 15 ianuarie – ziua naşterii poetului la dezvoltarea valorilor materiale şi spirituale necesare
naţional de geniu Mihai Eminescu –, au fost aniversate unei societăţi, reprezintă o oportunitate de a marca,
în toată ţara, dar şi în majoritatea comunităţilor ro- în ţară şi în străinătate, un element fundamental al pro-
mâneşti din lume, aceasta fiind sărbătoarea care pune filului nostru identitar, o reflecţie asupra istoriei şi cul-
în valoare graiul românesc şi, implicit, identitatea na- turii române şi asupra contribuţiei importante a limbii
ţiunii române. române la patrimoniul cultural european şi universal,
Evenimentele culturale dedicate Zilei Naţionale un bun prilej pentru a sublinia caracterul unitar al lim-
a Culturii Române şi Ziua „Mihai Eminescu” exprimă, bii, culturii şi civilizaţiei româneşti, statutul limbii ro-
în primul rând, valoarea supremă prin care se identi- mâne ca limbă oficială a Uniunii Europene şi răspân-
fică identitatea poporului român, limba română fiind direa utilizării limbii române în Europa şi în întreaga
vorbită de 28 de milioane de oameni din întreaga lu- lume, unde trăiesc importante comunităţi etnice româ-
me, dintre care aproximativ 24 de milioane de oameni neşti sau cetăţeni români.
47