Page 52 - unirea 8-9

8-9
Angela Elania

Cristea Timp minimalist

singurătatea mea are porii deschişi
încă îi aud urletul
când o aşez printre cărţi
copertele lor se contaminează
şi încep să tacă absurd

niciun cititor nu acceptă singurătăţi care se scurg
precum un fluid galben în venele subţiate
şi îţi schimbă metabolismul
te fac să citeşti cu led-ul aprins
partea de întuneric a sufletelor

eu nu scriu cuvinte scriu vii scriu naşteri scriu fii
dar fiii vii au naşteri zidite în cuvânt din care flamingo
cel roşu al singurătăţii
înghite silabe decadente pietre rotunjind
în mustul însingurării
iar eu mor a mia oară printre coloane
ale lumilor de dincolo de zicere
om prea simplu sfâşiat de clipe-lycantrop

Origami
Bicolor
plouă adânc pământul îşi întoarce obrazul
pot să tac cu silabe de alabastru este atât de obtuz oraşul ce nu primeşte lacrimi
pot să zornăi liniştea ploaia de azi împarte metasentimente
sau să împodobesc liniile destinului se scurg culori de ape pe trotuarul fad
cu berze bicolore iar eu ascult larma ploii cu zimţii ei de piatră
înfipţi prea tandru în asfalt
iubesc coloana infinitului aroma
ei de cedru de s-ar sfârşi timpul cu trunchiul lui falnic
dar cuţitul cu care sculptez nori m-aş ridica din nopţi cu ploi acide în palme
miroase alb de parcă aş tăia felii şi fiecărei zile i-aş desena crochiul
din zăpada cailor pagi din câte sorţi poţi tu reînoda tăcerile
din origami?
când vor începe cu adevărat dar plouă ca la început de vieţi miroase a suflet aburit
să se balanseze dumnezei minusculi voi trage în piept lumina altor lumi coloană
peste catastrofa de a fi înger spre un aspru infinit
un minut lung cât un ţipar ?
Aritmie
mă retrag între valuri
şi întind furtuni peste marea simplă toate au tăceri puse pe şotii
unde oamenii nu pot auzi proteste clipele acestea plane cu vârfuri de aiceberg
doar vieţii pedalând dintre păsări au învăţat să înţelepţească
şoimii cu un singur ochi

52