Page 53 - unirea 8-9

8-9
ciclopţi ai înălţimilor caste

nu îmi număr rebuturile marginile şterse ale
vidului unde castani pletoşi
par să vieţuiască cu armoniile mele ţin de ipohondru până ies din bloc
logica îmi spune că perfect cu mai mult ca perfect apoi cald cuvântez
dă imperfect de aici lumea mirobolantă îşi deschide
şi de aici deduc cum îmi vor creşte aritmiile umbrela
violacee
tu miroşi straniu a vecinătăţi nemăsurate cu dinţi de cetaceu
ai încă degetele încleştate pe scoarţa copacului prinsă în cercul
care vinde omizi liniar
frunze devorate de spaimă caută al respiraţiei care sufocă
toamne
nu mai glumi cu timpul ce nu se poate destinde Staccato
decât în vitralii
miros a măslini dungile cerului
Requiem tu vii cu mâini lungi

respiram sare apa învolburată camufla sentimente îţi tac pe umeri risipindu-mă repede înapoi
era rece până dincolo de cer nu-mi ajungeai pasăre colibri
mie cea cu ponei jucăuşi cu umeri mirosind
a nopţi asudate ca nişte bărci fosforescente
parcă ieri trezeam cocoşi aurii clipele se scurg
sinceri şi tineri/ internauţi elegiaci în amurg

mi-ai întrebat mâna stângă unde se sparg valurile mai vei veni cu lumea ta
pietre crestează orizontul amforă cu dumnezei vii?
cu singurătatea lor romboidală
aici poţi sta la rând doar ca să ţipi nu e timp Ţie
pentru requiem!
din oraşul meu îţi zic
apele lumii irup precum falii ale timpului viu nimic nu seamănă a moarte
precum seamănă picioarele mele a dragoste
Catacombă dezlegate de lut

drama vecinului ipohondru pare de o sută de ori gura de aer care îmi zboară din piept
mai uşor de spus îţi intră în pori te dilată încât ocupi
el îşi asumă boli de care visează că se va îmbolnăvi universe
îşi asumă rectiliniu trecerea de la starea de aproape pari a pătrunde din niciodată în niciunde
la cea de mai departe oraş în oraş dragoste fără de dragoste
împărtăşeşte cuvinte minate un fel de zona zoster iubit de cuvânt ca un zid
a colii albe
mă aşez la vest de umbra ta
numai eu nu mimez cad platonic în râpe peste mine trec nori albi de sori
număr clipe irelevante scad tributul morilor parcă moartea seamănă a viu
cu miros de amoniac şi îi facilitez vecinului taci şi îmi trimiţi elefanţi roz
pensia pe caz de boală scrisă cu o mie de cuvinte dragoste cu o sută de minusuri
roşii mai aproape de somnul meu
deztrupate

53