Page 56 - unirea 8-9

8-9
S-ajung şi pe pajişti crude
Să le sorb roua cu dorul,
Stând sub palma ierbii ude,
Susurând s-aud izvorul.
“Eu sunt dată doar să plâng?”
Tolănită-n sânul toamnei,
Să îmi fac veşmânt din frunze Decât să vărs lacrimi grele
Şi să plâng în poala ei Înspre moarte alergând,
Verzi priviri din ochi de muze. Am să plâng cu praf de stele,
Noaptea veşnic luminând.
Iarna să mă-ngheţe-n flori
Şi-n petale mii din stele, De vor curge-n toi de noapte
Fulgilor să plâng candori Din viori lacrimi pe strună,
De prin cerurile mele. Simfonii vor fi din şoapte
Plânse de un Colţ de Lună.
Şi din moartea mea de lună
Devenită pământeană, Valsul tăcerii
Să-mi port dâra de lumină,
Prin ispite ce mă-ndeamnă. Haide, iubite, să valsăm peste glasul tăcerii

Şi să zburăm printre ploi de lacrimi doar noi,
Să smulg primăverii line Ne poarte la cer ceasul trist şi clipa durerii,
Adieri ce mă dezgheaţă, Apoi cuprinşi de văzduh să murim amândoi.
Nu-nspre vara care vine,
Ci-nspre lumea mea de gheaţă. Să valsăm pe melodia asurzitoare-a tăcerii,
Să plângem de dor şi să vorbim de iubire,
Pribegind întreg pământul, Să umplem tăcerea apăsătoare de-o viaţă,
Alergând după iubiri Să dăm pentru o clipă destinului altă menire.
Şi de la un dor la altul
Am născut dezamăgiri. Ameţiţi vreau să atingem cerul cu valsul

Şi să plutim fericiţi prin praful de stele,
Pe sub umblet muritor Sub paşi s-adunăm visele noastre pierdute,
Şi în sufletu-mi ce plânge Cu fir de lună să-mi ţeşi şirag de mărgele.
Îneca-voi şi-al meu dor,
Printre lacrime de sânge. Să ne iubim încleştaţi în durerea din doruri
Şi printre lacrimi reci curse în hohot şi jale,
Lacrimile-mi reci şi seci Dezveliţi de noi extazul ne-arunce departe
Îngropa-mi-or clipa-n care Sub tăcerea profundă din zbucium de mare.
Eu dorit-am al meu veci
Să îl dau pe-o muritoare. Din adânc de adâncuri tăcerea ne-arunce
Pe vârfuri sumbre de vals din viori gârbovite,
Pe cărări cu noapte plină Să presărăm rugina plânsă a triştilor paşi
Când plecasem de nebună, Peste dâra vieţii trecute prin negrăite cuvinte.
Înţeles-am că-i divină
Raza-mi palidă de Lună. Să ne împăcăm cu noi înainte de moarte,
Să rămânem iubiţii tăcuţi şi-n valsul din cer,
Nu mai vreau să rătăcesc Tăcerea să cearnă peste noi potop de cuvinte,
Prin iubiri amăgitoare, Rămână, iubite, valsul tăcerii un vals efemer.
Vreau să-mi iau locul ceresc,
Să rămân nemuritoare. Apoi peste noi plângă cerul şi lacul cu nuferi
Şi codrul cu lacrimi roşii din frunze de toamnă,
Într-un lac, un Colţ de Lună, În hohot plângă şi roua din iarbă şi lacrime şi zarea
Oglindindu-se-ndelung, Peste valsul tăcerii cu care plătim, azi, vieţii vamă.
Se-ntreba ca o nebună:

56