Page 51 - unirea 8-9

8-9
te va opri să clădeşti poezia vieţii prin sărutul cuvân-
tului şi-a faptei.
Iar eu am crezut în dulceaţa fiecărei lacrimi,
lăsându-mă mângâiată de frumuseţea îmbrăţişărilor.
Din tot buchetul am ales culoarea ochilor tăi, roadele muncii mele, întocmai cum oamenii culeg cu
nedescoperită până atunci. nesaţ fructele pomului aflat la maturitate.
Şi-am plecat cu ea în depărtatea lumii, îm- Mi-am făurit visuri dimpreună cu tine, acolo,
prăştiind-o în larg, pentru a scrie, fără sfială, cu roşul în casa speranţei, aşezată strategic sub poala albă a
macilor: am redescoperit iubirea! cireşului. A venit ziua în care ai rupt nemilos din
crengile protectoare, rupând totodată din speranţele
mele, distrugând cu dibăcie o parte din lucrul mâinilor
Durerea şi-a minţii mele. Le-ai tocat cu gânduri diabolice,

măcinându-le cu toată răutatea pământului, apoi ai
mugurilor de cireş aruncat praful lor peste pragul casei.
De-atunci, niciodată, mireasma florilor de
cireş n-a mai pătruns atât de misterios ca altădată.
Acum, privesc spre mugurii pomului nostru
Plesnesc mugurii cireşului în toiul iernii! Stau şi plâng de mila lor. Într-o zi, gerul nemilos al iernii va
aliniaţi pe crengile obosite, rânduiţi după tainice reguli, complota cu vitregia Crivăţului şi vor ucide cu
cum numai natura le gândeşte pe toate. Strălucesc în bestialitate inocenţa şi bucuria mugurilor.
bătaia soarelui, mângâiaţi de razele dulci, care şi-au După baia de lumină şi căldură, în care au
înmuiat trupul în nectarul luminii. Razele amăgitoare zâmbit lumii, se vor strânge în cămaşa vremii, apoi
ştiu ce fac! vor agoniza sub imperiul gheţurilor.
Acum, zâmbesc şi-şi rotesc chipul după miş- Cum natura ştie întotdeauna ce face, va
carea molcomă sau vijelioasă a pomului, neştiind că elibera curenţi reci, şi-n libertatea lor îşi vor pune la
gerul imprevizibil îi va strânge cât de curând în chingile bătaie puterile nebănuite ale distrugerii.
sale. Frumuseţea mugurilor va muri sub privirile
Îi priveam în dimineaţa acelei zile, altfel decât noastre. Gerul şi vântul nu stau la poveşti, n-au stat
până atunci, şi-mi aminteam de primăverile noastre, niciodată să soarbă aburii cănilor cu vin, n-au ştiut să
când lacrima florilor înmiresmate ajungea tainic în privească galeş spre lucrarea magică a omenirii.
camera inimilor îndrăgostite de frumosul din noi. Se Gerul şi vântul ucid, iar mugurii vor cădea
adăpostea sub geana somnului, ne alinta cu sărutul săgetaţi la pământ şi se vor lăsa călcaţi de bocancii
cel dintâi al zilei, gâdilând ca un ghiduş simţurile nemiloşi ai omenilor, inclusiv ai noştri.
olfactive. Nimeni nu le va auzi strigătul, nici măcar tu,
Aşa ne trezeam, sub auspiciul bucuriei şi-a deoarece glasul lor a fost înăbuşit din timp şi nu trebuia
tinereţii, căci doar floarea cireşului cunoştea povestea auzit, nici salvat.
începutului. Iar tu nu ştii a iubi, n-ai ştiut niciodată. Doar
Sub faldurile lui, brodate cu albul sidefat al ai mimat! Prost şi nefast exerciţiu! Voit sau nu, ai
florilor, mi-am închinat restul zilelor, sperând ca ele împrumutat din tăria gerului şi-a vântului şi-ai omorât
să strălucească de-a pururi, asemenea luminii înfă- speranţe, visuri şi crâmpeie de viaţă.
şurată printre ramuri şi falduri. Ai lăsat în urmă micimea faptelor tale, îm-
Nu era dimineaţă în care să nu-mi botez proşcând cu dibăcie creaţia visului de odinioară.
gândurile cu aroma speranţei venită de departe şi să Păcat!
nu-mi scriu pe răvaşul clipelor ţelurile vieţii. Erau mă- Azi, n-adun între palmele reci decât restul
reţe şi încrezătoare, ca anii cei tineri şi frumoşi, şi nu mugurilor îngheţaţi. Ei nu mai simt durerea, eu... da!
îndrăzneau niciodată să se lase îngenuncheate. Păreau Cine i-o fi pus, Doamne, să se scalde în stră-
smulse din taina marilor cuceriri şi zămisleau de fiecare lucirea înşelătoare a lui Gerar?
dată alte şi alte visuri.
Împrumutasem curajul din îndrăzneala şi 9 ianuarie 2018
gingăşia florilor de cireş şi-mi repetam întruna că va
sosi ziua în care frumuseţea creaţiei mele va fi ase-
muită cu minunea pomului înflorit, iar eu voi culege

51