Page 88 - unirea 8-9

8-9
de argint cântă în miezul pământului…” Auzise, oare,
asta, într-o poveste? Ori povestea se ţesea chiar în
clipa aceea? Povestea sfârşitului de drum… Vântul
o înconjură iarăşi, mai aprig, şoptindu-i ceva la ureche,
şuierând, bolborosind, înecându-i auzul, într-o che- toate speranţele ei, de fată cu multe „daruri” de la
mare de neînţeles, înspre nefiinţă. “Vinooo… vinooo Dumnezeu, dornică să se împlinească prin ceva fru-
cu noi… să uiţi… să nu mai ştii ce e tristeţea…” mos, prin iubire... Şi s-a împlinit doar prin noi, copiii…
Şi Steluţei i se părea că vântul acela, de Dar niciodată nu l-a uitat, nu l-a „părăsit” în gânduri,
toamnă, cu miezul pustiu, e chiar tristeţea însăşi. pe alesul şi bunul Teofan! Şi nici el cred că n-a părăsit-
“Aşa o fi, cum spune vântul: să scap de tris- o pe sora sa, atât de dragă!
teţe, intrând în tristeţe…” Mama mea a rămas să-şi trăiască durerea,
Acela a fost ultimul drum pe care l-a făcut mult timp după ce fratele său plecase în altă lume; a
Steluţa, de la Şişeşti, la Ilovăţ; pentru că, de fapt, a- rămas să trăiască, ducând mereu, cu ea, povara acelei
junsese la un capăt de drum, la un capăt de vară şi dureri crâncene. Parcă niciodată, de atunci înainte,
de bucurie. De aici încolo, începea altceva, alt ano- mama mea nu s-a mai despărţit de această povară.
timp şi altă cărare a vieţii sale şi altă poveste. Peste Şi eu ştiu lucrul ăsta, pentru că am văzut, cu ochii
doar câteva zile, Steluţa plecă la Turnu Severin, pentru minţii mele de copil, umbra acelei dureri, şi am înţeles-
că începeau cursurile şi trebuia să-şi găsească o gaz- o, încât aş fi putut s-o desenez şi s-o povestesc: era
dă, la care să stea. Era foarte greu, pe timpul acela, ca o trenă de frunze veştede, târându-se după sufletul
să mergi dintr-o localitate în alta, mai ales când dis- ei, neîmpăcat.
tanţa dintre ele era destul de mare, iar banii tăi, cam Cred că, dintotdeauna, am vrut să scriu des-
puţini (încât ţi-i numărai mai cu grijă, decât zilele din pre această tristeţe a mamei mele, despre “prinţul”
calendar). Toate astea o făcură să uite, oarecum, de Teofan, unchiul meu, despre chipul lui frumos, aşternut
plecările, de despărţirile şi tristeţile din viaţa sa… pe o hârtie oarecare, neînsemnată pentru alţii, nepre-
Dar abia vara următoare, a anului 1945, a ţuită pentru mine; am vrut să scriu despre eternitatea
fost ultimul lor timp petrecut alături, în zile de lumină, destinului său efemer, despre ce ar fi putut să fie, dar
ce nu aveau să se mai întoarcă vreodată! Viitorul avea nu a fost, despre ce a însemnat harul lui, pentru noi,
să le întunece vieţile, mai tare chiar decât o făcuseră cei rămaşi să-i veghem odihna din urmă (şi, poate,
refugiile şi războiul! Însă, în clipele acelea, de viaţă pentru cei ce vor veni după noi, în alte vremuri, şi în
firească şi frumoasă (atât cât se putea pentru nişte alte vieţi). O fotografie este, de multe ori, puntea care
refugiaţi), nimeni nu bănuia cât de multă şi grea su- leagă generaţii întregi, destine, suflete, amintiri şi iu-
ferinţă îi mai aştepta. biri… Eu nu am amintiri despre unchiul Teofan, dar
...După moartea lui Teofan, familia Lavric, am amintiri despre mama, despre amintirile mamei
atât cât rămăsese din ea, împuţinată şi neîmpăcată, a mele, despre gândurile şi trăirile ei, despre sufletul ei,
plecat în Moldova, la rudele de acolo. Gheorghie şi pe care l-am văzut păşind peste treptele timpului, tre-
Olimpiada s-au aşezat la casa din Rădăuţi, cumpărată când printre umbre şi lumini, lăsându-şi urmele în des-
din banii strânşi cu atâta trudă, iar fetele şi-au găsit tinele şi-n sufletele noastre, ale copiilor. Asta înseamnă
câte un serviciu. Boierului Drugă şi ceilorlalţi boieri li că unchiul Teofan a trăit şi pentru mine puţin, că mi-a
s-au luat proprietăţile, li s-au naţionalizat conacele, dăruit o fărâmă din viaţa sa… din scurta sa viaţă,
care au fost transformate în sedii de “cooperative”, precum parfumul ascuns, al florilor târzii, de toamnă,
de consilii, în şcoli, în dispensare, ori în cine mai ştie muşcate de ger.
ce instituţii. Mama nu a mai continuat studiile şi, atunci De atâta vreme vreau să scriu despre toate
când Vladimir, tatăl meu, a venit s-o ceară în căsă- acestea, încât abia acum, când scriu cu adevărat, în-
torie, a acceptat să plece cu el, în Oltenia, la Padeş, ţeleg că mi-a fost, de fapt, teamă să tulbur lumea a-
unde era casa bunicilor mei, din neamul Spineanu. mintirilor sfinte… Mi-a fost teamă să pătrund în lumea
Acolo m-am născut şi eu, într-o dimineaţă de iarnă, acelor amintiri, lumini şi umbre ale trecutului ne-trecut,
cu soarele aburit de ger, ieşind din cornul „Capricor- ca atunci când ţi-e teamă să destrami o vrajă, o pânză
nului” înalt. În jurul casei, zăpada crescuse ca un mal nevăzută, de păianjen, ce acopere o altă lume.
de flori albe şi cărări nu mai erau, decât înspre cer… E o lume care nu-ţi aparţine, dar pe care o
şi, de acolo, a coborât lumina, care mi-a dat rostul…! simţi, totuşi, ca fiind şi a ta, prin tot ce a însemnat o-
Steluţa avea o nouă familie acum - o familie în care dinioară, prin tot ce înseamnă, şi acum, pentru tine.
venise cu toate amintirile ei dragi, despre Teofan, cu Fiindcă ceva din acele destine, duse demult, a trecut

88