Page 48 - unirea4-5

4-5
un client fidel, un om de-al casei nefluctuant la Boeme
cafe. Dolescu. Student. În domeniu juridic ori
informatic. Nu prea îi interesau specializarea. Nici
pe el se părea. Au vorbit vrute, nevrute. Banalităţi
actuale. Au băut pentru prima dată o bere, un rom, o
altă bere, mai multă tărie, mai ales el, Ion, soţul Annei. chestie carnală, cumva obsesiv de incitantă de vreme
Au conchis că este simpatic şi că pot să-l păstreze ce-l provoca şi apoi îl lăsa baltă surâzând. Nu era
drept locutor. De atunci a devenit un comăsean locul finalurilor fericite, doar nu trăiau în filme de
regulat. Adică îl invitau tot timpul la masa lor dacă duzină. Cafeneaua era diferită. Desigur. Puteau
ajungea în unele zile pe acolo. Şi el, ca un student frunzări manuscrise şi reviste de-ale casei. A acceptat
livid şi cu resurse limitate accepta chemarea. situaţia fiindcă se îndrăgostea treptat, în fiecare zi
Cel mai mult s-au distrat la început pe seama simţind-o tot mai aproape dar un zid al imposibilităţii
blugilor lui Dolescu. Cu armăsari, cai, conturaţi destul se consolida tot mai mult în ideea absurdă: o femeie
de finuţ, nestrident, dar reali şi spălăciţi violet. Şi un măritată este credincioasă până la capăt soţului.
jerseu larg, mai mare decât umerii lui uşor încreţiţi, Vulgarii băutori de vin ori altele să aştepte la coada
dar curat mereu şi îngrijit. Totuşi era mai matur decât infernului. Nu or să iasă niciodată întregi de acolo!
lăsa să se vadă fizionomia lui pierdută după perciunii Oricum, de la început fusese fascinat de
crei şi lunguiei. Dar nu era nesimţit. Dimpotrivă. Avea privirea pătrunzătoare a Annei. Deloc vulgară.
o bună-cuviinţă a retragerilor elementară. Când Deschisă total ca şi cum ar fi vrut să-l dezbrace pe
plictisea ori erau plictisiţi şi voiau să plece dispărea loc, dar ezita din cauza publicului. Iluzii. Dar o idee
imediat invocând diverse motive. Şi-şi achita care i-a plăcut lui Dolescu atât de mult încât se înroşea
consumaţia. Rareori îi lăsa pe ei să plătească. Nu de fiecare dată după salutul nevinovat. Puţini au sesizat
trebuiau să se scuze defel. Iar diferenţa de 12, 15 ani acele emoţii, doar ea şi un inginer mai cinic în gândire.
nu era atât de mare. Ion a ajuns să-l considere un Risca orice fiindcă a fost atât de fascinat de Anna
confrate întru suferinţa patimilor. Sau revolta împotriva încât nu mai acceptase sau căutase alte companii
abuzurilor televiziunilor. Trăiau în România unde nu feminine, colege, prietene ori necunoscute. Mai ales
aveai ce program să urmăreşti, toate aparţineau unor la Boeme cafe. Locul arhaic, retras faţă de axa
impostori notorii: securişti dovediţi sau ascunşi. Aşa centrală dar suficient de aproape de inima urbei. Nu
că n-aveai ce viziona. Cărţile erau atât de slabe încât se compara cu alte baruri, fiind unic pe stradă, mic şi
realismul deşănţat narat nu le aducea nimic în plus. suficient de izolat încât să nu fie căutat de snobii
Un comunism superficial descris ante sau post în care gălăgioşi şi expansivi. Şi muzica, da, muzica defineşte
au trăit ori supravieţuiesc. Nici măcar umor n-aveau. orice local, era mai mult retro-romantică, latină şi
Sau îl reduceau în întregime la titlu sau la unele visări sensibilă. Împotriva emisiunilor radio franuzeşti nu
acide şi caraghioase. De ce să le citească? Cele anglo- aveau nimic, dimpotrivă. Dar dimpotrivă cu A de la
saxone descriau un univers paralel al iluziei nemeritate Anna.
la fel de artificiale, însă spuse cu autoritate. Impostura Se îmbătau când se întâlneau. Ori se ameţeau.
obezităţii, a drogului sau a legislaţiei îndreptate înspre Bărbaţii. Ea se cenzura, avea o onoare de apărat.
libertatea fiecăruia în scopul curmării asistate sau Firesc, normal. De circumspectă prefera să-şi
familiare, plicticoase ca sexul azilelor. Cu micul dejun păstreze capul pe umeri întotdeauna, n-avea de gând
toxic, dinainte, desigur. Franţuzismele erau prea pline să-l piardă vreodată. Şi fumau mult pe terasa deschisă.
de metafore obositoare, seci, penibile şi forate chiar. O poştă la care Anna nu participa. Ţinea la raţiunea
Scriitorii ruşi au murit odată cu dispariţia comunismului proprie, nu se cădea să aibă un comportament
explicit. Nemţii s-au limitat la popularizări ale ştiinţelor decadent ori denigrant! Zburau fluturii, lătra un câine,
ori a filosofiei germanice autosuficiente, de parcă ar apăreau stelele ori norii pe cer, maşinile circulau cu
interesa pe cineva azi să se mai respecializeze prin intermitenţe, alţi trecători oscilau în preumblările din
intermediul romanelor, regretau sensibilitatea femeilor jos ori sus, zile normale.
că bărbaţii la fel de imaturi au rămas, ca în trecut. Iar - Lumea. Lumea-i nebună de la lună! Cânta
cărţile celor de origine evreiască erau pline de Ion cu timbru grav. Chiar avea voce. Apoi începea
reclame. Bune de citit dacă vrei să ajungi să suferi de cu romane româneşti de se înfiora. Rostite cumva în
parkinson indus cu de-a sila. Universalizarea prostiei şoaptă. Dolescu era afon, deficient din această
într-o formă sau alta, fixitatea căutată cu aviditate, o privinţă, poate de aceea era împresionabil. Ion nu
luminiţa transformată într-o stea. Nimic. Chiar nimic. avea chef să încânte pe altcineva. Le spusese de multe
Sufletul comerţului cultural. Cel puţin acelea erau ideile ori când unii îl rugau să cânte mai tare. I se făcea
lor. pielea de găină. Dolescu era impresionat de voce.
- Bună! Uita totul, chestiile mărunte, sesiunea, banii de
- Salut. Stai! Pe scaun... când ai ajuns? Acum. împrumut, camera de cămin suprapopulată, somnul
Desigur. care nu mai venea, Anna care se foia plictisită de
- Să ne trăieşti! Îi surâdea Anna pentru o clipă acelaşi repertoriu. Dolescu l-a descoperit treptat.
privindu-l intens, apoi se făcea că studiază ceva, Fără grabă! De ce să fugă? De cine? Anna aştepta
evitându-i privirea cu feminătate, senzualitate, o ca o soţie răbdătoare.

48