Page 47 - unirea4-5

4-5
Regis

Roman după expresie. Rostise calm negarea. De ce să urle
ca o isterică? În liniştea specifică îşi ţinu respiraţia,
nici măcar geamul nu-l închisese, paralizase să
înţeleagă suficient de bine dacă ţine seama de
sensibilitatea ei sau o neglija ca pe o bucată de
celuloză folosită şi aruncată la gunoi. Egoist, bărbatul
reîncepu să viseze. Singur. Nu avusese decenţa s-o
aştepte şi pe ea.
- Treaba ta. Cinci sau zece minute au trecut
până să-i dea o replică. Nu cronometrase, dar
zâmbise amar, chiar o credea şi proastă! Sau un fel
de relicvă nevertebrată. Cum să-i răspundă atât de
târziu? Cum? Cineva care iubeşte este mereu deschis
faţă de iubită! Nu o ignoră niciodată. Poate o înşela.
Desigur. Era singura explicaţie rezonabilă. Dar
interacţionează instantaneu. Nu după câteva minute.
- Ce faci? O mai întrebă cu o voce scăzută,
şoptind şi făcând trimitere la un gen de oboseală
cronică. Reîntorcându-se dintr-o parte în cealaltă.
Nu s-a trezit. Era clar. Vorbe convenţionale la care
Indiferenţă nu aştepta răspuns. Le punea de considera necesar
a fi puse, puţin îi păsa de ceea ce urma. Ce rezultate
Îl privea în linişte, fumând cu decenţă în năşteau întrebările? Nimic. Tocmai de aceea dormea
dreptul geamului deschis, chiar ţinând mâna ridicată liniştit în continuare întorcându-se de pe o parte pe
pentru ca aerul cald să scoată fumul în afară. La fel cealaltă. Caracteristic.
făcea când expira. O locomotivă cu aburii lor - Mor! I-a răspuns sigură că nu este băgată
îndreptaţi spre stele, la naiba, singura înjurătură în seamă şi cu un fel de revoltă stâmpărată, atenuată
deţinută în vocabular, spre înalt. Era sigură. Şi se de fluturii de noapte pe care i-ar fi zdrobit fără regrete,
simţea singură. Femeile simt privirile aţintite asupra nu mai avea nicio importanţă irizările de culoare de
lor. Numai bărbaţii nu. De nesimţiţi ce sunt! Era vreme ce lumina absenta. Cum era predictibil nu
convinsă că o ignoră, este indiferent. Şi când doarme. primise niciun răspuns! Dezamăgită se victimiza şi
N-are empatie destulă pentru a-i înţelege nevoile asculta pendulul care bătea scurgerea clipelor în
afective ce nu-s deloc complicate. De ce nu mai este atmosfera familiară. Mobilier clasic, umplut de
cum a fost la început? Galant. Plin de flori ca un mort artefacte cumpărate din diferite culturi. Moştenire de
revigorat prin culoare şi miresme cumpărate, că doar familie din partea lui. Îl dusese la reparat de multe ori
n-o fi fiind esenţă de mosc volatilă. Înconjurat de ca să dogească negrăbit, acelaşi ego, un traseu
replici nefade, originale, nu de bancuri prosteşti şi, amiabil al trecerii timpului îmbătrânit.
deseori, vulgare gre. Pe măsură ce îmbătrâneau - brrrrr....
poantele acide şi sexoase deveneau tot mai des - Pi? Întrebă zâmbind şi sigură pe sine. N-o
replicate. O ignora, era clar ca bună-ziua! Aruncă să-şi amintească nimic. O constantă matemanic i-ar
mucul de ţigară în grădină. O să-l strângă pe lumină. sări în ajutor imediat fiindcă ar pune-o în faţă. Nu se
Oftă şi ezită să se aşeze în pat lângă. Parcă avea chef punea problema. Dormea nestingherit, ce probleme
să fie invitată. Dar nu. El nu era în stare nici măcar de matametice să rezolve în mod ipotetic? Doar
atâta lucru. Şi ca să-i facă în ciudă şi mai mult începuse habitudinea îl determina să vocifereze chestii vrute şi
să sforăie tot mai tare. Aruncă cu lehamite o pernă nevrute. Şi mai vorbesc bărbaţii despre bârfa feminină
mijlocie cât să-i ascundă faţa. Să nu mai vadă că n-o eternă? De prisos.
bagă în seamă şi să atenueze zgomotele. Începu să A doua zi de dimineaţă s-au trezit ca şi cum
plângă. Simţea că-i neiubită şi ameţită de tăcere. nimic nu s-a întâmplat. Ea veselă, el ursuz până
Plânsul în surdină este nasol. Temperarea zgomotelor ajungea la circul central, în urbe, dar l-a botezat drept
face cumplită orice suferinţă. O mai iubea? Da. Mai un spectacol plicticos, oricum. Au luat micul dejun
degrabă nu! într-o cafenea şi au încercat să întreţină discuţii cu
- Kâm, kâm, kâm... tuşise. Nu dormi? călătorii pasageri, dar mai ales cu cunoscuţii care erau
întorcându-se într-o parte. atât de rari încât nu se mai gândeau c-o să-i
- Nu! I-a răspuns cu fulgere în ochi. Era întâlnească. Cum zorii de zi trec repede s-au străduit
supărată şi indispusă. Nu a realizat că e nervoasă să socializeze în amiază cu oricine. Atunci au dat de

47