Page 23 - unirea6-7

6-7
mări şi oceane de
singurătate

trecutul cu
întunericul din Protocol la Nistru
steaua ce-mi
aparţine cade dealurile care ţin în nord lacul
odată cu ea în Lacul Sărat şi Valea Borcutului
biblioteca
nescriselor mele volume semănau în intenţia lor cu
sânii ei care
împuşc patru gânduri din
roza vânturilor la baza conului fix de lumină
prezentau cinci orificii mici
lumea ar putea deveni atomică de unde se scurgeau nişte vise
micşorată de speranţă

un ochi apucase să reţină
în fiecare zi sunt răstignit la televizor verdele înspăimântat al copacilor

în fiecare zi mi se fură cuvintele adânc recunoscători pe când
în care mă decantez şi notez celălalt se învineţise de
„viaţa e tot ce mi-a mai rămas de trăit”
izbitura puternică a serii
cursul de iniţiere în sine

părul înnebunit se otrăvise cu
inima mea frunze înfigând în carnea
este un apartament de ceară pământului o a doua rădăcină
în care locuieşte
unicul meu lup vântul încercase să-l străpungă
mereu atent să mă sperie cu craniul prin urechea dreaptă
binefacerile nedreptăţii

cea stângă se înfundase cu
eu zgomot de castane coapte
sunt lupul lupului meu
nu avem nimic pe buze resturi de albastru
de dat
nu avem nimic cîteva pete sclipitoare pe abdomen
de luat dovedesc că încercase şi cerul

am renunţat la picioarele i-au rămas îndelung desfăcute
proprietăţile noastre lăsând să se vadă nimicul acela
din Eden
vîscos cu urme de rouă
călătorim în derivă printre
oglinzi şi ospicii arma era goală
căutăm odihna din ofiţerul se împuşcase cu restul
creierul furtunii
iarna peştii s-au retras în Someş
am renunţat la
vocabular şi
ne-am însuşit
urletul singurătăţii

23