Page 25 - unirea6-7
P. 25
6-7
Copil
Ca mine în rugăciunile mamei.
IV
Ne este ţara suflet şi icoană în perete
Coloane de dealuri cu ferestre, Învăţat-am ogorul ca brazda să rodească
Satul ca o licărire suie, Şi pădurea să cânte doine de dor şi sete
Norii în pâlcuri aleargă din casă în casă În Transilvania, Moldova şi Ţara Românească.
Sub soare via îşi fierbe mustul
Şi Oltul macină în turbine lumina, Noi n-am cerut nimic ce nu ne aparţine
Mama tot mai aduce răcoarea fântânii, Suntem stăpâni pe-o ţară şi nu pe zece ţări,
Sora mea tot coase batiste şi faţă de masă, Iar noi cei ce-avem simţ românesc în vine
Tata ciopleşte carul Visăm la România Dodoloaţă de sub zări.
Pentru întoarcerea mea acasă.
GLORIE LIMBII ROMÂNE
Visând la România Dodoloaţă
Mi-e dat să-mi rostesc gândurile
Nu suntem pribegi, ne-am născut aici, de veacuri să visez
în grădină de rai şi ţară împărătească, în Limba Română,
Pădurile ne-au fost scut şi leacuri fiecare cuvânt un fagure,
în Trasnsilvania, Moldova şi Ţara Românească. ca mierea luminii în degetarul macilor,
ca vârsta arborilor în cercuri,
Noi n-am cerut la nimeni din glia lor mănoasă în fiecare din ele trudeşte un străbun,
din munţii lor, din ape, din falnicul senin, veghează o baladă.
Atât cât am moştenit în locul nost‘ de coasă
Ne-a fost de-ajuns, ne este, chiar dacă e puţin. Patria Limbii Române e Istoria
acestor plaiuri păscute de Mioriţa,
Trec anii noştri, ne împlinim copile, modelate de doine
Un dor prin generaţii se strecoară încet în fire şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit
Pe când din hrisoave din îngălbenite ale vieţii file cu grijă
Mereu înmugureşte cuvântul sfânt UNIRE. la izvoarele dorului.
Ea nu poate fi mutată,
Puţinul nost‘ de ţară, de rost şi de avere cum nu se poate înstrăina fântâna
L-am apărat cu cinste atunci când ne-a cerut de izvoare.
Şi, dacă a fost puţin, n-am semănat durere
Pe-ntinderile noastre de dincolo de Prut. Am spart coaja de nucă
a cuvântului şi peste înţelesuri am dat
Ne este ţara suflet şi icoană în perete de bine, dulci ca mierea,
Învăţat-am ogorul ca brazda să rodească de ducă
Şi pădurea să-nveţe doinţele de dor şi sete şi ură,
În Transilvania, Moldova şi Ţara Românească. avea gust de zgură
dar şi de păcat,
Nici Dunărea albastră, nici Nistrul şi nici Tisa simţeam eminesciană vibraţie,
Nu ne-au văzut vreodată trecând prin unda lor înţelepciunea lui Pann din gură în gură
Cu gând de cuceriri din Moscova la Nissa, era în sămânţa gata de germinaţie.
Ci am rămas statornici pe plaiul nost‘ de dor.
Am spart coaja seminţei cuvântului
Noi n-am râvnit, ca alţii, umbroasele păduri şi-am dat peste altă sămânţă,
din care cioplim mandoline şi viori, şi-nvaţă un alt înţeles, o altă cărare,
generaţii să cânte dar să cioplească şi secure o altă speranţă,
Visând mereu la România Dodoloaţă. o clanţă
25
