Page 86 - unirea6-7

6-7
Cristina Barbu

eram întrebată.
Nici nu ştiam ce înseamnă, dar îmi plăcea, cred,
cum sună şi repetam mereu tuturor celor care mă
întrebau. Mi se părea o funcţie tare importantă. Şi
cred că era. Doar mamaia, încerca să-l micşoreze în
ochii noştri, geloasă probabil, pe sufletul lui bun, pe
inima lui mare.
I se spunea Şefu’. Şi asta o mai domolea pe
mamaia, făcând-o şi pe ea importantă în ochii lumii.
Când tataia avea 20 de ani s-a îndrăgostit de
tanti Lenuţa, sora lui mamaia, tanti era renumită pentru
frumuseţea ei, de mică era suită pe scena şcolii şi
pusă să joace în tot felul de piese, spunea poezii,
recita poeme, ştia Luceafărul pe de rost şi-l spunea
Tataia, lumina la toate serbările comunei.
Când a venit tataia în peţit, nu l-a vrut tanti
Lenua. Era urât tataia, era prea negru, prea scund,
din copilărie avea un nas uriaş şi o gura mare, cărnoasă, dincolo

nu a putut să vadă. Şi a greşit. S-a măritat, mai târziu
cu un negustor bogat şi frumos din Craiova, care îi
aducea în casă, toate curtezanele vremurilor. Tanti
Bunicii de la oraş erau mamaie şi tataie, bunicii
Lenuţa s-a spânzurat înainte de a face 30 de ani.
de la Gorj erau mamaia şi tataia.
L-a vrut mamaia. Nu pentru că îl iubea, nici
Legătura mea cu mamaia nu a fost prea
măcar pentru că îl plăcea, voia să scape de dus cu
strânsă. O iubeam pentru că era mamaia, dar între
vacile, tatăl ei, străbunicul meu, Mihail, era bogat în
ea şi tataie de la ora’ a fost întotdeauna o luptă surdă,
sat. Se spunea despre cei din neamul Roşoga că sunt
o rivalitate pe care eu, copil, n-o înţelegeam, dar o
frumoşi şi deştepţi. Străbunicul, era frumos şi deştept.
simţeam. Avea grijă de mine când mă lăsa mama la
Era singurul om din sat care avea bibliotecă.
ţară, dar mă iubea tataie de la ora’ prea mult, ca să
Oamenii îl respectau şi în prezenţa lui se făceau toate
mă poată iubi şi ea.
actele importante. Pe toate actele era semnătura lui.
Dar tataia mă iubea, îmi zicea ţăranul meu, sau
Dar avea o hibă străbunicul: era zgârcit.
băieţoiul meu, sau ţiganul meu, mă învăţa să îi răspund
Era şi asta o trăsătură recunoscută a celor din
lui mamaia, să nu mă las învinsă de tăişul din ochii ei,
neamul Roşoga. Şi îşi punea copiii, (avea 14 copii,
mă învăţa să mă apăr dacă mă ataca cineva, nu să
şapte fete şi şapte băieţi), să muncească pe brânci,
atac, doar să mă apăr.
să nu-l vorbească lumea în sat că a crescut copii
Era cel mai bun om pe care l-am cunoscut
leneşi. Îi trimitea cu vacile, cu oile, la bucătărie punea
vreodată, a trăit copil, a murit copil, râzând, pus pe
mereu două dintre fete să gătească, băieţii încărcau
şotii chiar şi atunci, în momentul plecării şi parcă avea
carele, le descărcau, primăvara îi pornea pe toţi cu
aură deasupra capului. Despre alţii nu pot să spun,
sapa la câmp, toamna, la cules.
dar despre el, sunt sigură că Dumnezeu l-a făcut înger.
De asta voia mamaia să scape, de vaci, de oi,
A venit din Grecia prin 1925. Avea 11 ani. El
de sapă, de cules, de muncă. Nu ştia că măritişul tot
cu tatăl şi cu fratele. Mama îi fusese violată şi omorâtă
muncăeste.
de turci în pogromul din 1924. Au fugit cu ce aveau
Numai că avea 14 ani şi străbunicul nu a lăsat-
pe ei, doar cu viaţa ce se cerea trăită, în ciuda
o să plece. Şi mamaia a fugit cu tataia. S-a făcut foc
coşmarului prin care trecuseră.
şi pară străbunicul, dar când a găsit-o pe mamaia,
Îl chema Dimitrie Goghesis şi era şef de gară
era prea târziu, era deja femeie. A dezmoştenit-o.
la Piatra Olt. Cu câtă mândrie spuneam asta când
86