Page 87 - unirea6-7
P. 87

6-7
              Şi ani de zile au umblat mamaia cu tataia să-l roage
              doar un petec de pământ să le dea, pentru casă.
                    Dar n-a vrut străbunicul, până când s-a născut
              mama,  doar mama  i-a înmuiat  inima cruntă  a
              străbunicului, de dragul ei, le-a dat un petec de       Noaptea la Gorj era tăcută, cu zumzet de gâze,
              pământ, dar departe de sat, să nu uite că un copil nu  cu cântec de greieri, cu ţipete de păsări şi uneori,
              întoarce cuvântul părintelui.                     spre dimineaă, liniştea o spărgea un huruit surd de
                    Aşa a făcut tataia casă în câmp. Nu departe,  vagoane, când se lumina uşor, o talangă rătăcită, se
              în faţa casei, era gara, aşa că treceau trenuri cât era  auzea undeva pe câmpurile încă dormind.
              ziua de lungă şi noaptea, uneori, trenurile ne tulburau  Luna dormea şi ea pe câmpuri, dormea din
              somnul. În spatele casei, la o aruncătură de băţ, trecea  prea multă linişte, mai ridica o pleoapă să vadă dacă
              Gilortul, în jur, lanurile, mai târziu sondele şi târziu,  totul în jur e-n pace, mai tresărea la câte un sunet de
              când deja ne făcuserăm mari şi nu ne mai durea    locomotivă, se foia, dar venea mai aproape, în curte,
              ciuntirea arenei de joacă, o rafinărie.           lângă noi, se culcuşea pe o grămadă de fân, cu claie
                    După  ce  a  fost  acceptat  ca  ginere  de  de păr blond, cu gene lungi, ca petalele de floarea
              străbunicul, până a-şi face casa dintre câmpuri, tataia  soarelui, coborâte liniştite peste vise curate şi cuminţi.
              cu mamaia au stat vreo doi ani în casa bătrânească,     Aveam toate fructele pământului în curte, din
              la străbunici. Atunci l-au cunoscut cu adevărat socrii,  primăvară, până toamna târziu, aveam curtea plină
              atunci au reuşit să vadă dincolo de nasul uriaş şi gura  de păsări, aveam două căpriţe pe care când era tataia
              mult prea cărnoasă. Nu-l mai vedeau cât este de   liber, ieşeam să le paştem.
              negru, vedeau doar şotiile pe care le punea la cale cu  Acolo, pe câmp, se făcea tataia că-mi ştie
              copiii din jur.                                   trecutul şi viitorul. Îmi lua palma şi-mi citea cărările
                    Poveştile cu tataia, le auzeam mereu, le ducea  vieţii mele, numai de el ştiute: „uite, şi punea degetul
              satul din om în om şi toţi îl respectau, farsele lui erau  mic şi gros într-un punct din palma mea, aici te-ai
              joacă pentru copiii de atunci, dar erau şi o dreptate  născut, şi aici te faci tu mare, aici o să iubeşti, aici o
              înfăptuită pentru cei răi, zgârciţi, haini.       să te  măriţi, aici  o să faci copii şi aici o să fii
                    În timpul acesta, casa din câmp se ridica, acolo  bătrână…”.
              şi-au crescut copiii, nepoţii, acolo au îmbătrânit, acolo  Şi-mi spunea traseul oricărei femei din lumea
              au trecut în lumea umbrelor…                      asta, dar eu făceam ochii mari, mirată că tataia ştie
                    Aveam ferestre largi şi în fiecare primăvară, le  atât de multe, că nu are cum să se înşele în ursirea lui.
              vopsea tataia în alb şi dimineaţa, ne trezeau păsărelele  Era rostul lui să-mi dea siguranţă, rostul meu era să
              din gutuii, merii şi perii din grădină, se certau vesele,  cresc frumoasă şi sănătoasă.
              se înghionteau pe pervazul ferestrei şi nu mai puteam   Altădată, obosit de vânzoleala din mine, de
              dormi.                                            poveştile mele, spunea: ”şştt, hai să facem linişte, să
                    În dreapta şi în stânga curţii, porumb, în alţi  auzim când vin americanii!”. Încremeneam ore în şir
              ani, grâu, uneori rapiţă şi tutun, în mijlocul lanurilor,  cu ochii pe cer, aşteptându-i pe americani.
              nu departe de casă, un nuc bătrân.                      Am crescut odată cu verile în care păşteam
                    Răsăritul şi apusul se ascundeau în spatele lui,  căpriţele cu tataia, am crescut aşteptându-i  pe
              jucam pituluşul cu soarele când se crăpa de ziuă sau  americani.
              seara, târziu, când soarele cădea. Mai avusese nucul    În ochii lui tataia, l-am văzut prima oară pe
              în jurul său şi alţi copaci, dar seceta verilor trecute îi  Dumnezeu, nu ştiam ce înseamnă, doar îl vedeam pe
              omorâse, rămăsese în mijlocul câmpului o singură  tataia şi dimineaţa şi seara, câteodată şi la câmp, ziua,
              singurătate, dar supravieuind doar el, nu se putea feri  citind dintr-o carte jerpelită, galbenă, atunci devenea
              de ploi, de fulgere şi tunete, trecea timpul şi umerii îi  sfânt, era ca o lumină în jurul lui, de multe ori plângea
              cădeau cu anii.                                   şi pentru că nu putea duce singur emoţia, îmi şoptea:
                    Când am crescut, într-o dimineaţă, l-am găsit  „A venit Dumnezeu lângă noi..”, şi tăceam atunci, nici
              doborât. Am plâns cu ochii lipiţi de cerul spre care-şi  un muşchi nu se clintea pe faţa mea, aşteptam curioasă
              îndreptatse ramurile până mai deunăzi, a plâns şi  să-l aud pe Dumnezeu.
              mamaia, parcă întorceam o pagină în cartea vieţii,      Ştiam că nu se arată, dar speram să îl aud
              câmpul a rămas gol, nepăzit pe veci de străjerul  foşnind lângă mine. De câte ori, Doamne, nu am simţit
              credincios.
                                                             87
   82   83   84   85   86   87   88   89   90   91   92