Page 102 - Raport CNFIS 2015
P. 102
Observăm cu ușurință faptul că structura departamentelor de științe politice din cele trei universități, reprezentată grafic mai sus, este una eterogenă din punctul de vedere al calificărilor resurselor umane. Comparând universitățile pe ramuri de știință, comparăm de fapt resurse umane din domenii diferite, cu cerințe minimale diferite pentru ocuparea funcțiilor didactice de conferențiar sau profesor universitar. Astfel, Universitatea Ovidius din Constanța și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava au un număr foarte mare de persoane specializate în domeniul CNATDCU Istorie și care dețin cel puțin o fracțiune de normă în ramura de știință științe politice. SNSPA, pe de altă parte are un număr aproape egal de persoane specializate în domeniile științe politice și relații internaționale și studii europene și doar 2 persoane specializate în domeniul Istorie. Întrucât grilele de evaluare, dar și punctajele aferente și pragurile minime pentru funcțiile de conferențiar/profesor universitar stabilite de CNATDCU sunt extrem de diferite între domeniile Istorie și cel al științelor politice cauza diferenței de ordonare devine evidentă în această situație. În plus, analiza atentă a distribuției personalului care deține cel puțin o fracțiune de normă în ramura științe politice indică și alte domenii CNATDCU de specializare (cum ar fi cel al informaticii), precum și erori evidente de introducere a datelor, în cazul Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca existând o pondere semnificativă a persoanelor care au domeniul de specializare CNATDCU Inginerie forestieră. TABELUL 4.18 — DISTRIBUȚIA CADRELOR DIDACTICE CU NORMA DE PREDARE ÎN RAMURA ȘTIINȚE POLITICE, PE DOMENII DE SPECIALIZARE CNATDCU Universitatea / Domeniul Informatica Geografie Inginerie forestiera Drept Asistenta sociala Relatii internationale si studii europene Stiinte politice Economie Economie si afaceri internationale Limba si literatura Limbi moderne aplicate Filosofie Istorie Educatie fizica si sport Kinetoterapie CNATDCU U05 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 88,6% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 11,4% 0,0% 0,0% U12 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 44,1% 47,1% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 2,9% 5,9% 0,0% 0,0% U20 0,0% 0,0% 44,6% 0,0% 0,0% 1,5% 36,9% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 1,5% 15,4% 0,0% 0,0% U24 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 25,0% 8,3% 0,0% 8,3% 0,0% 0,0% 58,3% 0,0% 0,0% U26 0,0% 0,0% 0,0% 5,9% 0,0% 0,0% 58,8% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 35,3% 0,0% 0,0% U31 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 100,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% U34 0,0% 0,0% 0,0% 3,1% 0,0% 46,9% 25,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 3,1% 18,8% 3,1% U39 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 41,7% 58,3% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% U40 0,0% 4,3% 0,0% 0,0% 4,3% 4,3% 0,0% 0,0% 4,3% 0,0% 4,3% 26,1% 52,2% 0,0% 0,0% U43 7,7% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 30,8% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0% 15,4% 0,0% 46,2% 0,0% 0,0% Exemplul rezultatelor înregistrate în ramura științe politice este ilustrativ pentru pilotarea metodologiei. Desigur, eterogenitatea este variabilă și cu siguranță mai mare în cazul științelor socio-umane și umaniste dar și a celor inginerești și mult mai restrânsă în domenii științifice precum artele sau arhitectura. De asemenea, influența acesteia asupra departajării universităților este semnificativă în domenii precum știința politică, dar mai puțin importantă în domeniul istoriei. Aceasta fiindcă punctajele (implicit și scorurile) CNATDCU favorizează domeniile umaniste față de cele socio-umane. Cu alte cuvinte, o universitate care ar avea multe cadre didactice specializate în alte domenii decât istoria ar fi dezavantajată în cazul clasificării programelor sale de studii în domeniul istorie. Declarațiile eronate sunt un al doilea factor care influențează decisiv calitatea clasificărilor. Cazul UBB de mai sus este ilustrativ. UBB a încadrat în domeniul de specializare CNATDCU inginerie forestieră aproximativ jumătate dintre persoanele care dețin norma de predare în domeniul științe politice. Efectul este obținerea unui punctaj mai mic, fiindcă, reamintim, scorul CNATDCU este obținut prin raportare la scorul minim necesar pentru domeniul CNATDCU aferent specializării. Cu alte cuvinte în cazul acestor persoane punctajul CNATDCU a fost calculat în conformitate cu grila de evaluare pentru științe politice, însă scorul a fost realizat prin raportarea acestui punctaj la minimul necesar pentru conferențiar, respectiv profesor universitar, în 102
   97   98   99   100   101   102   103   104   105   106   107