Page 57 - unirea4-5

parfumul 4-5
de câte ori am iubit
sau am suferit din dragoste

acum deja merge spre
maturitatea deplină şi
apoi spre declin Caty Urucu

la sfârşitul vegetaţiei lui
mă voi prezenta în faţa
Lui Dumnezeu cu seminţele Baricada fortului 13
şi cu un butaş –
Acum câteva săptămâni am atins mâna, poate
poate îi vor fi necesare şi inima unei luptătoare din 21 decembrie 1989. Mâna
pentru viaţa viitoare a ei, ca şi chipul său, vocea şi întreaga alură, de altfel,
unui nou trandafir
este o împletire armonioasă între frumuseţe,
înţelepciune şi inteligenţă. Asta, doar la primul contact
chinurile Poeziei vizual. Dar, dacă priveşti mai atent, dacă ai norocul
să-ţi vorbească, vei descoperi printre suspinele,
chinurile Poeziei sunt omisiunile ei încă forţate de cine ştie ce barricade
precum chinurile Facerii – invizibile, vei înţelege lesne, cât de departe este
le cunosc doar cei care această ziaristă de imaginea pe care o lasă doar
au trecut prin ele privirilor noastre.
Am avut binecuvântarea să mă invite într-un
farseorii şi impostorii restaurant, unde am putut vorbi, fără să fim nevoite
n-au nici o durere – să privim ceasul, care ne aminteşte permanent de
ei trec pe lângă Poezie certitudinea că nimic şi nimeni nu e veşnic.
fluierând Ne aşezăm într-un loc mai retras şi aşteptăm
să ni se ia comanda. O privesc în timp ce citeşte
şi nici nu ştiu că există oferta restaurantului. Ţine catalogul cu meniul în mâna
dreaptă, răsfoind delicat filele. Părul îi atige umerii,
răstignire ca un şal de mătase, menit să-i mângâie trupul.
Se mişcă delicat şi elevat, este decentă şi
mi-am prins sufletul în pioneze de piept înfloritoare, deşi nu mai are douăzeci de ani. Pare o
ca să nu-l pierd după atâtea trădări floare de colţ, aşezată pe meterezele unui munte de
ale falşilor prieteni şi după eternele bârfe decenţă şi de modestie. O privesc cu interes, fiindcă
de care nu scapi niciodată ştiu că dincolo de calmul ei, de fineţea şi de elganţa
indiferent cât de corect ai fi în viaţă sa, se ascunde o suferinţă, care încă îi mai zvâcneşte
în inimă.
cu timpul Nu aud ce propune să luăm, atunci când ridică
în funcţie de gravitatea încercărilor ochii de pe filele catalogului, accept orice, pentru că,
şi trădărilor şi când pionezele de fapt, am venit aici doar pentru ea. Aş fi băut o
nu vor mai fi de ajuns cafea, dar inima mea nu mai permite asta, decât o
va trebui să folosesc cuie singură dată pe zi.
din ce în ce mai mari Comanda soseşte rapid. Două pahare cu un
care să mă străpungă până în spate suc de fructe îşi fac apariţia în faţa noastră, iar
şi chiar să iasă dincolo de corp ospătarul se retrage discret.
răstignindu-mă astfel N-aş vrea să abordez direct subiectul care
ca de o cruce mă interesează, aşa că îi vorbesc despre mentorul
şi ancorându-mă de propriul meu suflet meu, despre oamenii care mi-au marcat viaţa…
şi de propria mea anxietate Mă ascultă cu atenţie sau cel puţin îmi dă
această impresie, iar acest amănunt îmi întăreşte idea
că are o educaţie bine înrădăcinată. Îi vorbesc despre
legătura mea de suflet cu nonagenarul domn profesor
universitar doctor Beniamin Cotigaru, pe care l-am
simţit încă de la prima vedere, ca pe omul menit să-
mi lumineze viaţa.
Îmi completează şi-mi întăreşte spusele,
vorbindu-mi cu calmitatea care o caracterizează,

57