Page 11 - O genială abordare a omului politic caragialian

politică pe lângă el, să mi-l fac cumătru. Şi de colea până colea, tura-vura, c-o fi tunsă c-o fi rasă, l-a
pus la punct pe Galibardi de i-a botezat un copil.”

O lume de amici, o lume de complici!
J. „Băiete, o halbă” (Muşteriul din schiţa C. F. R.)

Se bea mult în „lumea-lume” caragialiană; se bea chiar vârtos: „Băiete, o halbă!” rezonează cu un
refren profund, cu sunete învăluitoare, rostit de sufletele însetate nu neapărat de alcool, cât de nevoia
de a se abandona unei atmosfere apropiate de transă, de visare şi bună dispoziţie. Halba de bere
oferă o alternativă la starea trează, e un drog, un confident, o sursă de „coraj” şi de petrecere. Să fii
treaz (lucid) echivalează cu starea de damnaţie, nenaturală. Turmentatul caragialian se înfăţişează ca
un alienat care fuge de obsesii („eu cu cine votez?”; „Unde-o fi Miţa acum?” etc.) înecându-le în
lichidul înveselitor. El bea pentru a prinde „tăria” de a călca în locuri nepermise şi de a spune vorbe
îndrăzneţe, bea încălzindu-se de închipuirea că este o persoană însemnată, cunoscută,
onorabilă. Postura de turmentat îi permite gestul cutezător şi filosofarea utopică, îi „acoperă”
iniţiativele şi îl fereşte de eventualele sancţiuni contravenţionale. Unui turmentat i se acordă minimum
de toleranţă, nefiind luat în serios. Nimeni nu vede în Cetăţeanul turmentat din O scrisoare pierdută
un posibil pericol electoral. Beţivul pare a fi protejat de propriul său viciu, ca şi cum ar purta o mască
inofensivă.

Atmosfera bahică, surprinsă în secvenţe tipologice de nivel moderat, dar şi de nivel excesiv, revărsate
în scandal, este folosită de Caragiale cu uimitoare performanţe. Fundalul bahic reuneşte pe diverşii
turmentaţi într-un climat tulbure, neclar, aiurit, în care personajele nu mai ştiu exact pe ce lume sunt.
Turmentaţia se dezvăluie ca stare generală, reflecţie a unei lumi bete existenţial, nesigură pe ceea ce
spune şi neîncrezătoare în ceea ce ascultă. în toate cele patru comedii, dar şi în numeroase proze
scurte, contemplăm agitaţia unei lumi, unde, dacă unii chefuiesc fără oprire, alţii îndură consecinţele
larmei vesele până la ameţeală. Conu Leonida şi consoarta suportă, turmentându-se moral
(zăpăcindu-se) sub presiunea chefului zgomotos de pe uliţa mare. Turmentatul îşi pierde uzul raţiunii,
ca personajul din Petiţiune, care confundă locul unde ar fi trebuit să ajungă cu altul, aiurea; dar tot un
turmentat, de astă dată moral, este şi Rică Venturiano, care umblă pe cărări greşite, nimerind la casa
altei femei, ca să-i recite (tot aiurea!) lamentaţia sufletului său înamorat: „De-a lui poziţie turmentată
fie-ţi milă”. „Poziţiunea” turmentată a lui Rică nu diferă decât în nuanţe de a lui Agamemnon
Dandanache, căruia i s-a urcat la cap dreptul de a fi un „ales” perpetuu. Aşadar, berea sau vinul
determină soiul turmentaţilor relativ simpatici, inoportuni şi încurcă lume, uneori iritanţi, plicticoşi, dar
nicidecum intolerabili. Ei sunt mai degrabă „magnetizaţi” decât beţi, puşi în priză, piliţi „electric” de
„ambiţuri” diverse. Ca în cazul Catindatului din D’ale carnavalului care bea din raţiuni ştiinţifice. în
schimb „beţia” puterii politice (agrementată cu o poveste de amor) produce alt soi de turmentaţi, ai
delirului verbal, în genul lui Dandanache sau Coriolan Drăgănescu din O tempora. Toţi umblă pe două
cărări… ideologice. Profunzimea lui Caragiale stăruie mai ales asupra celei de-a doua categorii de
personaje, a turmentaţilor politici. Fireşte şi cei care „beau o bere” sunt memorabili, prin variatele
motivaţii ale căderii în chef. Dar aceste motivaţii nu-i separă de sfera omenescului. în contrast, „beţia”
morală generează forme de impostură care ţin de comicul grotesc. Ea se exprimă în bâlbâială
opiniilor, mereu deconcertantă. Ameţitul moral ameţeşte pe cel care-l ascultă cu trăncăneala lui
incoerentă. Dacă Muşteriul din C. F. R. calcă „cu un pas mai mult hotărât decât sigur”, pentai că
aspiră la certitudinea unei identităţi, pe care o şi susţine („Strat fericit, slavă Domnului! Nevastă
frumoasă am, să-mi trăiască. Slujbiişoară bunicică”.) Ameţiţii de fumurile puterii au cinismul …
imparţialităţii oferindu şi serviciile celor care-i avantajează. Turmentaţia lor morală se manifestă în
demagogia calculată, pentru a-şi ascunde identitatea de lichea.

Cele două configurări ale turmentatului caragialian, una de provenienţă bahică, alta morală, se
interferează fără să se suprapună. Cetăţeanul turmentat este un vicios cu intenţii morale (cinstite);
Dandanache şi Coriolan Drăgănescu sunt de asemenea nişte vicioşi, dar fără caracter, alunecoşi
spre atitudini „viceversa”. Există, însă, şi o altă deosebire: turmentaţia cu alcool se exprimă prin