Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 1

Dedic această carte cititorilor,
în mod deosebit părinţilor mei, Gil şi Violet, soţiei mele, Pam,
copiilor mei, Jeremy, Aaron şi Bethany,
şi fiecărei generaţii de cititori pe care aceştia o reprezintă.
Fie să-L cunoaşteţi mai bine pe Dumnezeu
şi să vă apropiaţi mai mult de El
în urma punerii în practică a adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu
formulate în această carte.
Cuvânt înainte
Cu excepţia Bibliei, nicio altă carte n-a avut un impact atât de mare asupra vieţii mele aşa cum l-a avut Tot ce am mai de preţ pentru Cel Preaînalt. Înainte să ne căsătorim, soţia mea mi-a oferit această carte, pe care am inclus-o în dieta mea spirituală de fiecare zi încă de la prima meditaţie cuprinsă în ea.
Prin intermediul ei, Dumnezeu mi-a întipărit în inimă acel adevăr preţios, esenţial vieţii oricărui credincios care doreşte cu adevărat să-L urmeze pe Cristos: cel mai important aspect al vieţii creştine este relaţia noastră personală cu Cristos.
Foarte puţini au avut acea înţelegere profundă a Persoanei lui Cristos aşa cum a avut-o Oswald Chambers, dar şi mai puţini au fost în stare să îi pună în lumină relevanţa de netăgăduit. Volumul de faţă nu reprezintă o comoară pe care să o admirăm, ci un mesaj care trebuie trăit.
Mă simt extrem de încurajat că aceste meditaţii zilnice remarcabile au fost actualizate prin numeroase expresii contemporane. Scopul ediţiei de faţă este acela de a fi mai accesibilă lecturii şi înţelegerii. Niciun singur adevăr n-a fost schimbat câtuşi de puţin. Această ediţie a fost concepută în speranţa că va beneficia de o şi mai mare propagare în rândul generaţiei prezente şi al celor viitoare.
James Reimann a abordat acest demers cu o grijă deosebită din dorinţa de a rămâne cât mai fidel mesajului transmis de Oswald Chambers. Din acest motiv, el merită preţuirea noastră. În cadrul slujirii noastre de mai bine de douăzeci de ani, l-am cunoscut în calitate de prieten, de cercetător sârguincios al Cuvântului şi ca urmaş credincios al lui Cristos în umblarea şi în activitatea lui. Rugăciunea mea fierbinte este ca acest volum să fie primit cu bucurie şi să fie distribuit în mod gratuit.
1




















































































   1   2   3   4   5